vineri, 19 octombrie 2012

Suflet

Sufletul e o baltă. Una plină cu nuferi care o străpung, cu mâl și noroi depus în adâncime, cu suprafețe de petale, cu apă rece, murdară sau mult prea clocotitoare. E o baltă invizibilă, nestatornică, prea adâncă și prea superficială, din care încercăm să pescuim frânturi din noi pentru a ne recompune. Strângem cioburi de apă și le lipim cu sânge într-o imagine unitară, în care să ne reflectam sinele.

7 comentarii:

  1. Dar apa e apa si nu se lipeste cu sangele... asa ca imaginea unitara se sparge mereu in aceleasi cioburi dintre care incercam sa le alegem pe cele mai bune...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mereu ne lipsește un fragment care ne-ar putea întregi.

      Ștergere
    2. Nu mereu... uneori il gasim la ceilalti :)

      Ștergere
    3. Nu cred că ceilalți sunt o soluție. Dacă acel fragment există undeva, tot la noi trebuie să fie.

      Ștergere
    4. Pai tot la noi este, nu vin altii sa ne dea fragmente de suflet... dar e ascuns si ei ne ajuta sa il gasim. Altfel de ce am mai iubi oamenii? de ce am mai vrea sa fim in preajma lor?

      Ștergere
    5. Asta mă întreb și eu uneori... :))

      Ștergere
    6. Eh... vei gasi si raspunsul.

      Ștergere